„Creștinismul - cărămida ultimă a libertății individuale”
Gheorghe Piperea
Așa este! Domnul Piperea are dreptate. Creștinismul în România este ca o “cărămidă” care, folosită contondent împotriva mintilor noastre slabe și temătoare de sociologii - milițieni ai Partidului Unic, ne ține în loc ca popor și ne curmă de peste trei decenii dezvoltarea culturală, socială, și implicit politică, din moment ce votul este rezultatul unui efort cultural și civic individual.
Mai pe înțelesul tuturor, folosirea de către PSD a Bisericii Ortodoxe Române pe post de Bulan Spiritual de zdrobit simțul civic și conștiința în general, pe post de instrument de propagandă și dezinformare, prin controlul politic și chiar militar (dacă ne gândim ca Patriarhul Daniel are grade militare ca ofițer de securitate) pe care Partidul Unic îl exercită asupra acestei instituții care ar trebui să aparțină exclusiv poporului și să răspundă doar în fața poporului, nu a politicului, Partidul Unic își asigură dominația asupra instituției publice care este Biserica Ortodoxă Romana.
Iar pentru ca Biserica să se elibereze din concubinajul imoral cu politica, aceasta trebuie să devină complet independentă de stat și să se autofinanțeze din donațiile și contribuțiile voluntare ale credincioșilor, nu să depindă financiar de pixul unui ministru politic, care să îi ceară apoi în schimb să facă propagandă politică, să se „prostitueze informațional” pentru un partid sau altul, care plătește mai bine.
Pe de altă parte, dacă vorbim de “egalitatea de destin” așa cum susține Don Piperea, să nu uităm ca în România venitul minim garantat de stat este de câteva zeci de ori mai mic decât venitul bugetar al pleiadei de speciali și de sinecuriști și îmbuibați ai regimului PSD - PNL. Unde este deci plasa de siguranță de care vorbește Piperea? Nici măcar în fața lui Dumnezeu nu suntem egali din moment ce omul de rând plătitor de taxe se tratează deseori în spitalele insalubre ale lui Çolaku, in timp ce politicianul care fură din banii cetățeanului comun, din bugetul de stat, se tratează întotdeauna în spitale de lux în străinătate, având o speranță de viață de-a dreptul iliesciană, de peste 90-100 de ani (în timp ce speranța de viață medie oficială în România la bărbați nu depășește 73 de ani).
